In cadrul unor dezbateri care privesc bugetul pe anul 2013, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat ca CAS-ul (contributiile de asigurari sociale) va fi redus abia in 2014 si nu anul acesta, o astfel de modificare nefiind prinsa in programul pentru 2013:
"Nu toate masurile din programul de guvernare au putut fi trecute in bugetul pe 2013. Programul de guvernare prevede masuri pentru orizontul 2013-2016. Masurile care nu au fost trecute acum vor fi trecute in bugetele anilor urmatori si vor constitui o prioritate incepand cu reducerea CAS pentru bugetul pe 2014. Lucrurile trebuie facute gradual. Reparam nedreptatile la salarii, la pensii, crestem salariul minim - asta se poate face in 2013. in 2014 vom prioritiza alte obiective din programul de guvernare".
La mijlocul acestei saptamani, secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Dan Manolescu, a precizat ca in perioada urmatoare se va incepe o analiza pentru reducerea cotelor de contributii de asigurari sociale (CAS).
"Lucrurile pentru 2013 sunt asezate, avem un buget construit pe cotele actuale. Nu cred ca este bine sa schimbam CAS in timpul anului, ci incepand cu un an fiscal nou", a spus oficialul MFP.
Acesta a mai evidentiat ca in 2013 se va realiza o analiza complexa a sistemului de asigurari sociale pentru a determina zonele in care CAS-urile trebuie "reasezate".
250 Modele Fise de Post
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
"Asa cum este stabilit in acest moment, sistemul de asigurari sociale lasa posibilitati de migrare dintr-o zona de taxare in alta. Activitatile independente, drepturile de autor, microintreprinderile sunt vehicule prin care se migreaza din zona de taxare a unui venit ca salariu. CAS-urile trebuie reasezate pe baze care sa descurajeze aceste migrari", a mai spus secretarul de stat.
Sursa: Agerpres